1 iunie 2025, 14:25
Arta contemporană a lumii este în prim-plan la Timişoara, prin Bienala Art Encounters, eveniment care va putea fi vizitat gratuit până la 13 iulie. Cele trei spaţii expoziţionale – Comenduirea Garnizoanei (fostă clădire militară), Fundaţia Art Encounters (fostă fabrică şi grădiniţă) şi Faber (fostă fabrică) – oferă o privire profundă asupra istoriei şi naraţiunilor oraşului, şi mai ales viziuni diverse ale artiştilor despre lume. Este o întâlnire cu trecutul, prezentul şi viitorul, cu urmele adânci lăsate de regimuri istorice, de autoritate, război şi control.
Titlul bienalei din acest an, într-o traducere liberă „istorii îngrădite, poveşti tăinuite”, subliniază o împletire de perspective care se succed, micro-istorii şi macro-istorii, toate contribuind la o viziune despre trecut, prezent şi viitor, unde naraţiuni monolitice se luptă cu subiectivitatea şi pluralitatea excepţiilor. Curatorii binealei, Ana Janevski şi Tevz Logar, s-au uitat la graniţe, tăceri şi ecouri ca la noduri dintr-un parcurs al înţelegerii istoriei şi revenirii acesteia în altă formă, mereu şi mereu, punând la încercare capacitatea umană de a armoniza contrastele şi de a elimina polarizarea.
Această ediţie a Bienalei Art Encounters porneşte de la reflecţiile asupra oraşului Timişoara şi asupra diverselor sale locaţii din bienală.
Comenduirea Garnizoanei (fostă clădire militară), Fundaţia Art Encounters (fostă fabrică şi grădiniţă) şi Faber (fostă fabrică) poartă fiecare amprentele timpului şi ale contextelor diverse. Cele trei spaţii expoziţionale sunt locuri ale memoriei, sunt martorii frământărilor politice, ale transformărilor sociale şi ale ritmurilor în continuă schimbare ale vieţii urbane.
Ce iese în evidenţă la Comenduirea Garnizoanei
Fosta clădire militară din Piaţa Libertăţii, care va deveni Muzeu Naţional al Revoluţiei Anticomuniste din 1989, expune lucrări în care apar noi forme de solidaritate, în care ecourile rezistenţei, supravieţuirii şi transformării pot continua să rezoneze.
Artista Christine Cizmaş , născută la Timişoara, care a fondat teatrul privat Auăleu în urmă cu 20 de ani, prezintă în cadrul Bienalei instalaţia „Între pereţi şi cuvinte”, mici istorii personale.
Oscar Murillo , născut în Columbia, este un artist a cărui practică cuprinde pictura, video-ul, sunetul, instalaţiile şi proiectele colaborative. La Timişoara, prezintă „Institutul reconcilierii”, început în 2014, o instalaţie care explorează teme precum anihilarea, reînnoirea şi doliul colectiv. Lucrarea este compusă adesea din pânze negre, uzate, cusute, pictate, mărunţite şi prezentate în forme variate – atârnate, mototolite, pliate pe podea. Lucrarea abordează teme geopolitice precum graniţele, migraţia şi spaţiul, punând în contrast omogenizarea culturilor emergente cu întunericul care este un prilej de întâlnire şi empatie.
Liam Gillick & Anton Vidokle prezintă „Camarazi”, proiecţie video digitală cu sunet. În centrul lucrării se află transcriere unei şedinţe de urgenţă a Partidului Comunist Român, convocată la 1 august 1989, într-un moment crucial pentru Europa de Est. Traducerea în limba engleză a acestei transcrieri, descoperită de cei doi artişti la Institutul Woodrow Wilson, dezvăluie un dialog tensionat între Nicolae Ceauşescu şi membri de rang înalt ai partidului. Aceştia discută despre ascensiunea mişcării Solidaritatea din Polonia şi ameninţările pe care le presupunea pentru guvernele comuniste din regiune.
Conversaţia detaliază strategii de contracarare a acestor dinamici politice. „Camarazi” a fost pusă în scenă şi filmată la New York cu o distribuţie de actori proveniţi din mediile experimentale teatrale, printre care Jim Fletcher, care îl interpretează pe Ceauşescu.
Pavel Brăila aduce în atenţia publicului „Vremuri în care ştirile sunt mai rapide decât gloanţele”. Seria de 12 picturi, acrilic pe ziare presate, împuşcate cu pistol de calibrul 9 mm, analizează ritmul accelerat al consumului mediatic şi violenţa tot mai prezentă în lumea contemporană. Seria este realizată din straturi groase de ziare internaţionale, toate datate în ziua în care artistul a fost invitat la Art Encounters 2025.
Marina Naprushkina a adus la Timişoara „Păsările sunt alături de oameni”. Seria constă în covoare de mari dimensiuni pictate, cu două feţe, care reprezintă împletirea rezistenţei politice cu memoria colectivă şi cu tradiţiile artistice uitate. Ancorate în istoria recentă a protestelor din Belarus, în special cele legate de manifestaţiile anti-guvernamentale din anii 2020 şi de influenţa tot mai mare a Rusiei începând cu războiul din Ucraina, aceste lucrări funcţionează ca acte de rememorare şi solidaritate. Titlul face referire la un mesaj publicat de organizaţia de protecţie a mediulu APB – Bird Life Belarus, care a susţinut protestatarii paşnici în 2020 prin acest mesaj.
Marina Abramovic , una dintre cele mai influente figuri ale artei performative, pionier în performance, care a creat unele dintre cele mai de impact lucrări ale genului ce explorează limitele fizice şi mentale, a înfruntat durerea, epuizarea şi pericolul, prezintă în Bienală, alături de Ulay , „Energia repausului”, 1980, un video monocanal. Este un performance de 4 minute prezentat în cadrul ROSC’80 în Dublin, în faţa a 150 de vizitatori. În acest act minimalist de instensitate extremă, cei doi artişti au întruchipat un moment de vulnerabilitate absolută şi încredere reciprocă. Abramovic ţinea baza unui arc încordat, în timp ce Ulay trăgea de coardă cu o săgeată îndreptată direct spre inima ei. Tensiunea fizică generată de corpurile lor menţinea arma pregătită pentru a fi eliberată iar orice ezitare sau dezechilibru ar fi putut duce la un dezastru fatal. Microfoane mici, ataşate piepturilor lor amplificau sunetul bătăilor inimii pe măsură ce tensiunea emiţională creştea, oferind o portretizare sonoră tulburătoare a fragilităţii, riscului şi conexiunii umane.
Lucrări cu ecou la Faber
„Arte, meşteşuguri şi statistici” este o broderie pe bumbac de Maja Bajevic , care combină privatul cu publicul, personalul cu politicul. Artista denunţă inegalităţile din structurile capitaliste prin alăturarea broderiei bosniace, realizată manual de artizani din Sarajevo, cu mecanismele impersonale ale producţiei de masă.
Aceste broderii prezintă date economice, fluctuaţii ale veniturilor, rate ale productivităţii şi variaţii ale muncii, în compoziţii care amintesc de abstracţia geometrică Bauhaus şi de lucrările textile ale lui Alighiero Boetti. În acelaţi timp, ele evocă tradiţia broderiei Zmijanje, folosită în mod tradiţional pentru ornarea costumelor feminine şi a obiectelor de uz casnic, potrivit textului curatorial.
Selma Seliman , artistă din Bosnia-Herţegovina, artistă şi activistă de etnie romă, prezintă o farfurie satelit de 3 metri lăţime, inscripţionată cu mesajul „Doamne, fă-mă cea mai faimoasă, ca să pot scăpa de aici”, o pictură de mari dimensiuni pe metal creată pentru expoziţia sa „Her0” din 2023, la Martin Gropius din Berlin.
Această inscripţie adânc înrădăcinată în copilăria artistei reflectă dorinţa universală de a evada şi de a avea o viaţă mai bună, dar şi nevoia de libertate şi de afirmare.
Fundaţia Art Encounters
Larissa Sansour din Ierusalimul de Est, Palestina, expune „Arheologia absenţei” formată din 10 sculpturi din bronz şi aluminiu. Sunt replici de muniţie din bronz de 20 de cm, modelate după o mică bombă nucleară rusă din perioada Războiului Rece.
În interiorul fiecărei capsule se află un disc pe care sunt gravate coordonatele geografice (latitudine şi longitudine) ale locurilor în care farfurii din porţelan pictate manual cu modele folclorice au fost îngropate în Palestina. prin absenţa vizibilă a porţelanului , carcasele bombelor şi referinţele lor către un loc devin artefacte arheologice in absentia. Coordonatele fiecărei gropi în care au fost aşezate porţelanurile au fost stabilite în timpul unui performance real de îngropare strategic în diverse locuri din Palestina/ Israel, în colaborare cu instituţii artistice locale. Farfuriile prezintă modelul emblematic al keffiyeh-ului şi au fost îngropate pentru a fi descoperite de arheologi ai viitorului.
Creaţie a lui Jean Genet, filmul mut alb-negru din 1950 „Un cântec de dragoste”, de 26 de minute, singurul realizat de celebrul scriitor francez, poate fi vizionat în cadrul Bienalei.
Plasat într-o închisoare de brăbaţi, austeră şi opresivă, filmul se desfăşoară ca o explorare poetică a dorinţei, izolării şi conexiunii umane. Un gardian voyeurist şi sadic ăşi supraveghează deţinuţii prin mici vizete ale uşilor celulelor, regăsind plăcere în lupta acestora de a-şi păstra autonomia corporală şi senzualitatea în ciuda condiţiilor de detenţie. Dintre prizonieri, doi bărbaţi formează o legătură tacită, găsind modalităţi creative de a comunica şi de a-şi exprima dorinţa prin pereţii groşi ai închisorii. relaţia lor este încărcată de intensitate emoţională şi erotică. Filmul a fost cenzurat şi interzis mai mulţi ani. La prima proiecţie publică, în 1954, scenele mai explicite fuseseră eliminate.
Spaţiu public
Artistul, muzicianul şi scriitorul Hassan Khan din Londra, câştigător al Bienalei de la Veneţia în 2017, cu a sa „Compoziţie pentru parc public”, muzică compusă şi produsă de artist, cu text narat în diverse limbi, trasnformă actul de a asculta într-o experienţă corporală.
Publicul este invitat să se deplaseze fizic prin muzica răspândită în parc. Lucrarea explorează vortexul trăirilor emoţionale care stau la baza vieţii noastre colective şi felul în care acestea pot fi suspendate şi delimitate.
Peste 100 de lucrări, dintre care opt create special pentru Bienală, conturează o meditaţie amplă asupra istoriei, memoriei şi ecoului.